Viata ca o casa

Fundatia se sapa inca din zorii zilei, apoi pe la amiaza se ridica unul cate unul , peretii.

Cu migala si suflet . Ici o caramida, dincolo o idee sau chiar mai multe, var proaspat si imaculat umplu spatiile tencuite. Mai apoi pe un perete se picteaza iubirea , ceva mai tarziu pe peretele celalalt va picta ura. Un brâu de invatatura , unul de caramida , un strat de  iertari , iar sus de tot unde incepe tavanul, vine stratul cu nostalgii, cu lucruri care nu se mai pot schimba. Stratul e  greu , in functie de omul care-l zideste  si se sprijina insa, pe  strat zdravan  de intelepciune curata.  

Apoi plin de sudoare, dar fericit de isprava sa ,omul  ia o pauza. Cătărat  pe pazia proaspăt inalțată  priveste in jos cu drag la copiii săi care se joaca in curte si care au inceput  propriile lor zidiri,  in joaca , in iarba verde si inalta de-o palma.  Copiii cresc o data cu iarba din curtea casei  suită la cer  de tatăl lor. 
Odata cu ultima țiglă pusa pe acoperis , omul nu va mai privi spre pamant niciodata.
Isi ia cușma si pleaca acasa , in universul de unde a venit pentru a poposi pentru o clipa, pe pamantul cu case si  cruci...

Săliște , Sibiu
31 decembrie 2010