“Scutură haina de scrum dac ,române
Si adă iute scaun langă cap ,
Sa reînvii al moșilor renume
Cel falnic, cel viteaz si neînfricat!
(in clipa aceasta, acum, nu altadat)
C-ai rătăcit in lungi milenii
Sămânța cu care-ai coborât din cer!
Nu-i timp acum decat pentru sfințenii!
Te scoală, deci, iti poruncesc, nu-ti cer!
Te-ai străinat de adevăr si cinste
Ai pus in fruntea gliei numai… praz!
Si cred ca ai si mai puțină minte
De nu mai stii al Casei, sfânt grumaz!
Scoală române, scoală bătrâne
Eu știu ca poți
Sa răsădesti sămânța ta divină
Grădina Maicii Sfinte s-o refaci!”
Asa striga in ceas de seară
Un emisar sosit din alte timpuri.
“E zarvă mare-n Cer si e rușine
De ce faci tu acum, române!
Deci hai la sapă si sădeste
Cu cinste si evlavie , vechi-românește!”
Mai spuse solul dac si disparu.
Bietul român stătea-n amurgul minții ca in botă.
Și rușinat de-ocara ancestrală
Cu grijă mare scoase ca pe o ofrandă
Mirabila sămânță din inima sa blândă.
Or trece-alte milenii ,
Om mai vedea atunci
Ce s-a ales din asta:
Tot praz , mușcate sau gardenii?
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu